lumea s-a lansat într-o buclă infinită.
s-au lansat cu toţii într-un vis care uneori pare frumos, alteori urât. şi bun şi rău. un vis care nu se mai termină. trăim pentru el iar când adormim îl visăm. trăim pentru a adormi.
uite că eu vreau să mă desprind. să mă desprind de bucla infinită, să fiu liberă, să nu mai visez asta când adorm, să nu mai trăiesc ca să adorm. şi ştiu că se vor uita la mine, din galaxia lor în formă de buclă în care se rotesc şi ajung de unde au plecat, zicând: uite, ea a sfidat legile gravitaţiei, ea a scăpat de gaura neagră din interiorul buclei. dar tot vor vrea să se rotească, în pericol de a fi absorbiţi de puterea "masă ori acceleraţie gravitaţională". ăsta e visul lor.
nu voi fi nici primul, nici ultimul astru care se separă în acest univers. nu îmi voi dori nimic. scopul e să mă las târâtă de curenţii spaţiali. până se întâmplă orice.