bored?

ai doar 17 ani abia împliniţi acum o lună. eşti o persoană obişnuită. te pierzi printre rândurile de adolescenţi identici ţie. visezi la cai verzi pe pereţi. visezi la ziua în care îţi vei vopsi părul verde ca să ieşi din pluton. ai un profil pe hi5 cu câteva poze printre care rar se găseşte una în care ţi se vede faţa. ai un blog pe care scrii rar. n-ai inspiraţie. încă o mai culegi dintre pagini şi o personalizezi. ştii că n-ai talent şi nu te doare. tu nu eşti scriitoare - eşti cititoare.
e o după-amiază banală de decembrie şi, ca de obicei, n-ai nimic mai bun de făcut decât să cauţi pe internet - nici tu nu ştii ce. stai pe invisible pe mess, aşteptând să se întâmple ceva interesant. te-ai plictisit de viaţa asta care nu-ţi oferă niciun pic de aventură. mereu la fel. nimic special.
un gând îţi fulgeră prin minte. ştii ce ai să faci! te scoli entuziasmată de la calculator, fără să te oboseşti să-l închizi, de parcă ar fi prima dată când îţi vine această idee. te urci pe pat, ca să ajungi la rafturile pline cu cărţi care sunt numai şi numai ale tale, de deasupra. scoţi volumul cel nou pe care ţi l-ai cumpărat ieri seară din diverta, pe care l-ai visat atât de mult timp ( o săptămână ţi se pare mult când e vorba de cărţi ). este perfect. cum au fost toate celelalte înainte să le citeşti. perfect.
te întinzi în pat şi îl deschizi. nu poţi rezista ispitei de-al mirosi. cel mai frumos miros din lume este mirosul unei cărţi noi... la egalitate cu mirosul unei cărţi vechi de decenii, care-ţi trezeşte un sentiment plăcut ( de aceeaşi natură cu cel stârnit de "î"-urile din i ).
de data asta este o carte de nuvele fantastice şi horror. ai depistat-o de mult. însă de o săptămână ţi-o doreai cu ardoare.
devorezi prima nuvelă.
şi pe a doua.
şi pe a treia...
nici nu-ţi dai seama când trece timpul. mai ai mai puţin de jumătate de citit din tot volumul, când te uiţi la ceas şi observi că e 2 noaptea. de obicei, până acum reuşeai să termini orice carte. cu asta trebuie să te lupţi mai mult... dar nu te deranjează. ai intrat în altă lume, mult mai palpitantă. nici nu-ţi mai aminteşti de viaţa ta când citeşti.
când termini cartea, pe la 4 dimineaţa, eşti tristă. ţi-a plăcut, ca de obicei. dar trebuie să te întorci la realitate...
însă gândul că mai sunt volume din aceeaşi serie încă necitite te entuziasmează. un val de adrenalină îţi cutremură corpul când te gândeşti la faptul că mâine vei cumpăra unul dintre acele volume, cu ultimii tăi bani de buzunar, şi că pe acesta îl vei savura încet, până ţi se înnoieşte rezerva de bani.
dar, adânc în subconştientul tău, ştii că nu va fi aşa. tu devorezi, nu citeşti.
ţi-e foame de o altfel de viaţă şi cauţi frenetic una perfectă prin toate cărţile care îţi pică în mâini. deşi eşti mulţumită de fiecare, cauţi în continuare....

First Post. Ever :)

stă la masă şi scrie.

nu-şi face temele. ea niciodată nu-şi face temele.

fumul iese din gura ei în unduiri de cadână în timp ce stiloul se mişcă pe o pagină oarecare dintr-un caiet oarecare.

pentru o secundă ridică privirea pentru a-şi întâlni imaginea în oglinda de pe birou.

dar nici de data asta nu îşi vede propriul chip.

mereu faţa aceea perfectă. o figură cu trăsături aristocratice. pielea aceea albă. părul căzând în şuviţe negre peste fruntea înaltă. ochii căprui care par adânci ca oceanul. cu un oftat usor şi ezitând, îşi coboară ochii către caiet.

îl închide.

îl aruncă sub pat, printre ambalaje, haine şi pachete de ţigări ascunse.

presează ţigara de oglinda rece şi îi dă drumul pe jos. de acum nu va mai fi nevoie să se ascundă.

fără să se mai machieze, fără să mai aplice masca aceea de bună dispoziţie permanentă, îşi pune un trenci negru pe ea şi părăseşte apartamentul.

fără să arunce o ultimă privire. fără să încuie uşa.

se plimbă prin ploaie, fără grabă.

ştie că acum are tot timpul din lume. exact tot timpul de care are nevoie. în sfârşit se simte liberă.

dar sentimentul durează doar o clipă. poate a fost doar o iluzie. poate nu va fi niciodată liberă.

instinctul o conduce către singurul loc în care şi-a trăit cu adevărat viaţa. locul pe care îl visa în fiecare noapte, la care se gândea de un an întreg, pe care nu-l mai vizitase de trei luni de frica suferinţei.

acum îl va vedea pentru ultima oară.

fără să-şi dea seama, ajunsese deja în micul parc de la marginea cartierului aceluia liniştit şi obosit.

se aşază pe bancă.

este incredibil de pustiu pentru o după-amiază de vineri.

părul îi flutură în vântul rece de toamnă târzie. simte picături de apă reci pe obraz. dar nu îi pasă.

uitându-se spre cerul furios, lasă picăturile ca nişte ace să-i biciuie faţa.

îl simte lângă ea.

îl simte lângă ea ca pe vremea când viaţa era veselă şi colorată, când el o ţinea în braţe exact pe banca asta, protejând-o de vântul obraznic de primăvară. vânt încărcat cu miros de flori şi vise. vânt care de ceva timp se răcise, îngheţându-i inima şi capturând acolo o singură imagine. imaginea lui, care se reflecta în oglinda de pe biroul ei...

pentru prima dată în luni de zile, o lacrimă îi cade pe obrazul palid, încălzindu-l. o singură lacrimă care crapă scoarţa de gheaţă care îi acoperă inima. parfumul lui începe să iasă încet din inima ei.

în clipa aia, doi oameni trec pe lângă parc, ignorând-o total. privirea îi este atrasă în acea direcţie de un iz familiar atât de slab, însă destul de puternic pentru ea.

este el.

el cu o alta.

ţinându-se de mână şi râzând.

apucă strâns lama cuţitului pregătit special din buzunarul ei.

plănuise să se sinucidă în acel parc.

însă cu un moment inainte ar fi vrut sa înfigă cuţitul în ei.

dar acum realizează. nimeni nu merită să mori pentru el. nimeni nu merită să fie omorât. ea este cea mai importantă persoană. ea este personajul principal. ea nu va ceda niciodată.

plângând, dar simţindu-se în mod ciudat mai puternică, ea se ridică şi pleacă spre casă.

ajunsă în apartament, îşi bandajează cu grijă mâna rănita.

apoi, hotărâtă, ia caietul de sub pat şi rupe foaia pe care îi scrisese mamei ei rămas-bun cu numai două ore înainte.

apoi aruncă toate pachetele de ţigări de sub pat şi mucul de pe jos. din cauza lui se apucase.

între timp, uitându-se în oglindă, nu l-a mai văzut pe el.

s-a văzut, în sfârşit, pe ea însăşi.

ştie că, într-un final, va fi fericită.

First post ever. Welcome to my new blog! :)