pentru ca ieri am vrut sa ofer. inseamna ca ieri am reusit sa ofer. am cutremurat o lume in care respira sase miliarde de suflete, dintre care numai o cantitate cat un fir de praf comparativ, a stiut.
imi vine sa plang, pentru ca am simtit fericire prin toti porii. am simtit cum umple golul lasat de sansa insuficienta pe care o aveam eu.
oare se poate multiplica? oare am sa pot sa o las, in egoismul meu, sa se mareasca si sa ma cuprinda si pe mine? o lumina ingrozitoare aprinzand din interior toate artificiile unei nopti suspendate intre doua perioade de timp complet diferite. vreau sa fiu adevarul, sa traiesc cu adevarat in acelasi timp. poate asa va fi.
vorbesc despre mine, despre mine incontinuu. alerg.
vreau sa inchid ochii, si sa ma las ghidata...
timpul este pentru asta. timpul traieste, respira si venele lui sunt scaldate de sangele asta. timpul este gandul. timpul are rost.
ma intreb daca timpul este rezistent la rupturi...
undeva, sunt sigura ca timpul tine si cu mine. chiar foarte mult. doar ca talentul de a-l urni este rar, prea rar pentru a fi fost raspandit oriunde in zona mea. timpul stie insa ce conteaza cel mai mult, si, cu iubirea imensa, si cu ceea ce este dincolo de conceptia noastra, se misca.
atunci, ce e mai frumos?
