Dezleg cuvinte încrucişate. Cuvinte încrucişate, povestiri şi vise care se repetă. Se repetă un model, şi încerc să descifrez dacă e acelaşi lucru sau pur şi simplu mi se pare, pentru că modelul este foarte strâns. Linii fără sens. Curbe, spirale, cercuri. Toate sunt legate între ele, niciuna nu are o origine proprie şi clară. Ca de obicei. Numai curbe, spirale şi cercuri. Ceea ce desenez tot timpul.
Mi-e frică. Mi-e frică de trecut, dar mai ales de viitor. Am aflat că până şi trecutul mi-l pot schimba, e atât de uşor. Găsesc o scuză, găsesc un motiv, găsesc o ieşire sau pur şi simplu găsesc o minciună. Sau le găsesc alţii pentru mine. Dar cum îmi schimb viitorul? Nu ştiu nici măcar ce variante am. Şi oare vreau să-l schimb? Care e drumul pe care merg acum? Spre ce mă îndrept? Vreau să schimb destinaţia? Şi dacă aş şti, tot la fel de greu ar fi.
Greşesc atât de des. E mult prea fragil, modelul de dantelă albă la care lucrez. Mereu îl rup, dar continui să-l împletesc. Ruptura rămâne, dovadă a stângăciei, a nepriceperii mele. Uneori nici nu-mi dau seama, uneori nu fac decât un nod greşit, trec mai departe, dar când trag de model se rupe. Îmi place rezultatul şi cu rupturi, dar eu speram la ceva perfect. E mileul cu care îmi acopăr viaţa, şi tocmai din cauza fricii greşesc.
Dezleg cuvinte încrucişate şi mi se pare că întrezăresc un model. Dar ce e sub mă interesează.
Coduri sau coincidenţe?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu