azi am mâncat căpşuni.

azi am mâncat căpşuni. căpşuni încapsulate într-o cutie de plastic. mai puţin de un kilogram la o sută de mii. căpşuni care, desigur, fuseseră crescute în laborator. dar au fost bune.
căpşuni mănânci când eşti îndrăgostit. mănânci cu frişcă sau cu ciocolată. uneori cu zahăr şi siropul lăsat de zahăr. dar eu le-am mâncat simple. le-am luat ca pe un medicament de inimă. asta iei când inima se cere înlocuită. dar au fost bune.
mi-e dor de vară şi de abia aştept sezonul cireşelor. cireşele sunt mai copilăroase decât căpşunile, mai puţin pretenţioase. sunt tot pentru inimă, o inimă mai închisă la culoare, probabil pentru că apar imediat ce trece iarna. iarna mâncăm mandarine, portocale, dar nimic pentru inimă, şi de aceea ea se scofâlceşte şi se face mică-mică, sau dimpotrivă, îţi umple pieptul şi aproape dă pe afară. în orice caz, inima e neagră iarna.
am mâncat direct căpşuni pe anul ăsta, înainte să treacă iarna. e un tratament exagerat. inima încă e la fel, umple prea mult cavitatea toracică. sau e prea mică. nu ştiu. nu mi-am făcut radiografie.
mâine este o zi în care căpşunile sper că-şi vor face efectul.