identité

ştiu cine sunt. sunt un fir din arcuşul tău. sunt o briză care trece prea repede pe lângă viaţa ta. nu ai observa-o dacă n-ar fi zgomotoasă.

cer în gura mare locuri, şi ceasuri. şi tu ştii asta. şi dacă descifrezi că vreau un loc lângă tine, o fărâmă din timpul tău... dar tu vrei să treci la fel, doar ca o briză, prin viaţa mea. nu te agăţi de vreo creangă golaşă. vrei să treci pe lângă mine atrăgând sau nu atenţia. vrei să mă laşi doar să-ţi întrevăd plaja. să ghicesc marea de după o ceaţă cu gene.

vreau să fiu o coardă a viorii. poate chiar vioara. vreau să fiu o tornadă care te răscoleşte şi nu te poate lăsa la fel cum ai fost. care să-ţi mute nisipurile, să-ţi modeleze ţărmul. care să risipească violent ceaţa. să pot vedea marea. să pot vedea din nou cerul de primăvară reflectat în ea. şi, poate, chipul meu.

dar mi-am pierdut puterea. toamna m-a obosit, iarna m-a viscolit, m-au făcut să slăbesc în putere. şuier fără rost şi tulbur pene de pescăruşi. care şi-au lăsat în urmă doar ecoul...

ecoul...