i loved you first, i loved you first

BENEATH THE SHEETS OF PAPER LIES MY TRUTH.

poti sa vezi? ochii niciunui dumnezeu nu ma intereseaza.

poti sa intelegi?

si ce daca. niciun orb nu poate fi asa ignorant.

Suferinţele tînărului Werther

Zadarnic întind braţele spre ea dimineaţa,

când mă trezesc din visuri apăsătoare;

în van o caut noaptea lângă mine în pat,

când m-a amăgit un vis

fericit şi nevinovat,

în care stau lângă ea

în iarbă

şi îi ţin mâna în mâna mea

şi i-o acopăr cu mii de sărutări. Ah! Şi atunci

când, încă pe jumătate adormit,

întind braţele după dânsa şi mă trezesc... inima

mi se strânge

şi din ea ţâşneşte un şuvoi

de lacrimi şi plâng nemângâiat,

cu gândul la un viitor întunecat.

eu cunosc

lacul care soptea iar eu eram prost...

donc, il nous reste rien

ma simt de parca as fi undeva, departe in puterea noptii vide pentru ca somnul m-a furat din nou.

e o noapte imensa si groaznica pentru ca am decis ca vreau sa ma desprind. si m-am culcat... fara sa realizez ca e o greseala foarte mare, ca la trezire voi fi rupta de dimineata, rupta de pamant. un om fara de dimineata e un om daramat. un om fara sprijinul diminetii nu are de ce sa se agate cand plange, asa ca imbratiseaza perna, spatarul canapelei dincolo de care se afla unul dintre peretii aia impregnati cu nimicuri puturoase care nu s-ar transforma odata in lichidul inecacios ce i-ar facilita inaintarea.

nu am nevoie de pereti. nu am nevoie sa-mi mai trag pielea, de pe unghii inspre mana, inspre umar, inspre gat, pana la pleoapa. toate drumurile pe care le-am facut trebuie sa le las in urma, ca dovezi batatorite care se vor salbatici la loc. cineva zicea candva... am vrut sa simt totul deodata. si uite acum.

odata, mi-am taiat inima cum ai taia un atom, si am insirat protoni si electroni pe tava. si un inger rebel mi-a spus ca voi primi triplul. singurul dusman ar fi fost frica... dar chiar daca era asa, acum am sa las bucuria sa-si faca numarul.

marire tie, salvatorul nostru

pf.. da. ce sens n-are si titlul asta. sau o avea si nu stiu eu? stiu doar ca suna bine, suna maret. si alta idee n-am pentru ca putin imi pasa de arta.

dar hai sa vorbesc cu tine, daca tot suntem la capitolul asta.

hei, sunt eu, ma recunosti? sufletul pe care l-ai creat in graba, brut si incapabil de schimbare. vreau sa-ti povestesc despre cum viata mea tinde sa n-aiba importanta. ia-o in ce sens vrei, ca tot e adevarat. vreau sa-ti povestesc despre scena pe care nu voi urca niciodata, atat de frumoasa, atat de plina. aplaud cand rezonez cu ea. aplaud, dar nu cotneaza, pentru ca sunt doar un om, iar sala cuprinde miliarde. vin si pleaca, coboara si urca pe scena, isi fac numere si numere si numere. iar eu, statica, privesc totul, si aplaud invizibila.

iubesc personaje. personaje care nu vor avea vreodata legatura cu mine, caci eu sunt in afara piesei lor. eu doar ii aplaudam si ii aplaud, dandu-le probabil o senzatie care e datorata maretei sali care ii surzeste si nu mie. si ma doare ca n-am sa fiu niciodata acolo, sa traiesc printre ei, cu ei. uneori ma inchipui personaj. cine stie, paote sunt camera ta, un narator de-al tau, poate joc si eu un rol pe-aici. dar pana si rolul meu n-are sens, ar fi din alta piesa pentru ca se traieste in doua lumi diferite iar eu nu pot intepa suprafata uneia.

ce vreau eu sa te intreb... de ce m-ai cusut de scaun, daca nu ma pot abtine sa imi doresc cu atata ardoare sa urc? sau de ce mi-ai dat sentimente, daca sunt lipita de scaun? de ce esti tu salvator? ce vei face pentru mine?

daca m-ai salva, si m-as duce pe scena, as fi un personaj atat de nou si de nedorit incat tot as fi mizerabila.

dumnezeule, pentru ce m-ai facut daca nu traiesc?...

Cendres...

Après toi, le déluge
Après toi, le désert
J'ai perdu mon refuge
Un morceau d'univers

Après toi, le début
D'une période glacière
Un froid presqu'inconnu
Poussière dans la poussière

Alors je cherche ailleurs
Un autre monde,
Loin de nos ombres
Loin des décombres

Alors je cherche ailleurs
Une autre terre
Pour me défaire
Et tout refaire
Mais pas la même erreur

Après toi le désordre
Le chaos d'un volcan
Il nous reste que des cendres
Des vestiges d'autres temps

Après toi le déluge
La pluie sur mon visage
Et le soleil qui refuse
De percer les nuages

Alors je cherche ailleurs
Un autre monde,
Loin de nos ombres
Loin des décombres

Alors je cherche ailleurs
Une autre terre
Pour me défaire
Et tout refaire
Mais pas la même erreur

Après toi le déclin
Comme la fin d'un empire
dont il reste rien
Que des mots pour l'écrire

.

.

.

.

.

si n-am sa-ti mai vad fata niciodata.

my past is my home

mi-e frica.
pentru ca nu stiu ce urmeaza. nu mai am niciuna dintre iubitele mele sigurante de copil protejat.
si ceea ce stiu cel mai sigur, poate zbura la prima adiere.

simt despartirea in aer. e o noapte ciudata. am plans. maine o sa fie frumos si dulce si plin de voma. noaptea asta ciudata e tot ce mi-a mai ramas...
si trebuie sa dorm, dar mi se pare ca pierd timpul, ca irosesc ultimele ore...

am nevoie sa ma agat de ceva.

for not once did i think where i should feel

http://www.youtube.com/watch?v=Kr87JNm5Gn4

aici aici aici sunt aici aici aici

"am invatat pe de rost puterea fragilitatii ce nu admite atingere"

atat de adevarate cuvinte.

e ciudat

ca mi-am indus starea aceea de plutire, fara sa trebuiasca sa fiu proaspat trezita dintr-un somn stresant. nu, nu e ceva pasnic. dar de data asta nu a fost terifiant. m-am inaltat si realitatea parea mai mica, m-am detasat si totusi nu de tot. pentru ca detasarea asta amplifica totul, micsorarea realitatii ii creste densitatea. de aceea imi aprea totul atat de insuportabil atunci, cand treceam printr-o perioada grea si tocmai ma trezisem dintr-un vis fara rezolvare. si acum... am reusit sa inving starea! am creat-o singura, aproape fara sa vreau, si am scapat de durerea pe care mi-as fi provocat-o in mod obisnuit prin acel gand al meu. m-am desprins si nu mi-a mai pasat atat de mult... decat de ceea ce era frumos.