weird familiarity

E un pic ciudată senzaţia pe care mi-o provoacă poza asta. Cuvinte dragi îmi apar în minte de fiecare dată când mă uit la ea (sau mai degrabă sezaţia aceea de deja-vu specifică fiecăruia dintre cuvinte). New York. Cafea. Dimineaţă. Căldură. Linişte. Intimitate. Prietenă. Baie cu clăbuci. Confidenţe. Confort. Picături. Lumină... Şi mai sunt multe.

E o sezaţie dureros de plăcută.

Mă chinuie poza asta.

Când mă uit la slideshow-uri cu pozele mele gothice (da, e în folderul cu poze gothice. Nu ştiu ce caută acolo, numai gothică nu e poza...), nu mă pot abţine să nu mă opresc şi să mă uit la ea secunde în şir.

De-asta am postat-o aici. Poate se rupe blestemul.

Sudden flashback.

Nu cumva am fost femeia asta într-o viaţă anterioară?

Un evantai

Am trăit o viaţă întreagă după regulile lumii mele.
O viaţă întreagă, din care numai o jumătate a însemnat ceva, datorită nefericitei mele laotong.
Desfac pentru ultima oară evantaiul nostru - care cuprinde, în puţinele caractere Nu Shu scrise pe el, toată fericirea şi durerea noastră.
Cu greu i-am înţeles problemele. A trecut mult timp fără să vorbim, fără să ne trimitem bilete, ca pe vremuri. Tânjeam să fim din nou ca două raţe mandarine într-un cuib. Ca doi fenicşi ce-şi iau zborul spre înalturi.
Dar gândirea mea de bărbat ne-a distrus fericirea. Mie şi celei care-mi era laotong. O fericire ce numai două fiinţe speciale ca noi o putea avea.
I-am ars scrierile. Am prezentat-o lumii de dincolo. Sper să ne vedem din nou atunci când eu o voi părăsi pe aceasta.
Ştiu că nu mai e mult. Diseară voi închide ochii pentru ultima oară.
Floare-de-Zăpadă, aşteaptă-mă...