haosul

M-am lăsat înecată în aberaţii şi inutilităţi. Azi m-a durut lobul creierului care formatează tot ce are logică, sens, tot ce are rezolvare. E copleşit de atâtea probleme şi idei ce nu pot fi rezolvate în mod logic, încearcă şi încearcă el, dar degeaba. Tot lobul cel leneş şi aberant trebuie să se ocupe de ele. Dar se adună, se adună într-o veselie sadică şi lobul tot creează altele noi, fără să le rezolve pe cele dinainte. Parcă ar fi un copil fără conştiinţă.
M-am săturat să scriu. Nu mai există nimic frumos şi armonios în mintea mea, pe hârtie şi pe ecran totul e ca în ea, deci nu are sens. Mi-am rupt caietul şi i-am ars paginile. Nu vreau să ajung să urăsc şi acest loc. E ultimul pe care-l mai suport.
Mă pun pe treabă şi rezolv totul. Nu vreau să se întindă lobul ăsta peste tot creierul, ca o mutaţie canceroasă, şi să nu mai am nicio şansă să ies din abisul ăsta.
Nu, nu trebuie să mă dau bătută, nu o să fiu întotdeauna nefericită.