abia m-am trezit, dar parcă nu ştiu de mine. e bine, şi groaznic de enervant să stau în patul ăsta, gândindu-mă încontinuu la numărul şase sau şaisprezece sau la sărbătoarea mardi gras (numai la numele ei). nu ştiu ce vreau, ce naiba vrea creierul meu, de ce continui să fac asta, la fel cum număr încontinuu monezile din buzunar când sunt prea multe.
totul e presant, mai ales pătrăţelele astea care îmi apar în faţa ochilor. ce-i cu ele?! de unde apar?... ca şi când creierul meu s-a trezit în plin proces de defragmentare. e îngrozitor de confuz, nu înţeleg nimic. şi mă presează îngrozitor pătrăţelele astea mici, de culoarea aberaţiilor, care se mişcă obsedant prin imaginea camerei luminate mult prea puternic. şi toate mă dor, mai ales capul. şi nu-mi dau seama la ce mă gândesc, în afară de cifra şase şi mardi gras; poate fi orice, dar ştiu că e o singură propoziţie pe care o întorc pe toate părţile, inconştient.
............................
a trecut ceva timp. sunt tot confuză, şi totul mă enervează. am impresia că sunt supraîncărcată la nivel psihic, nu mai încape nimic, dar eu continui să îndes tot felul de chestii în creier. pătrăţelele alea infime care-mi umpleau câmpul vizual într-o mişcare browniană fără sfârşit erau probabil tot ce am stocat, vechi şi nou, tot ce trebuie rezolvat şi pus la locul lui. trebuie să-mi fac ordine. e un haos teribil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu