Străbat bolta, trec prin nebuloase şi-mi fac coamă din culorile lor aburoase. Zbor din galaxie în galaxie, până întrevăd peretele universal. Îl înţep, îl străpung, şi intru în alt univers, unde toate legile se întrepătrund, se contrazic cu cele deja cunoscute, trecute, acum tăcute. Totul e energie, nedeghizată în materie, ci pur şi simplu vie. Pulsează-n roşu şi-n alte margini necunoscute de curcubee cu multitudini de laturi. Şi totul se dilată, timpul, energia, cunosc alte limite. Ştiu că aici e fericirea aceea, o simt, mă înec în ea. Şi ştiu că aici vom trăi după moarte, aici vom fi cu toţii.
Moartea nu e o stagnare plictisitoare, ci o altă viaţă, însă dacă o trăim aici suntem anomalii, aberaţii. Alte legi pulsează în interiorul nostru, legi care nu se potrivesc cu acest univers, legi greşite aici. Legile acelea dor dacă sunt luate din mediul lor. Eu am zburat acolo şi mi-am umplut palma cu ele, le-am înghiţit, aproape fără să vreau, şi nu-mi dau seama cum, căci acolo eram şi eu o culoare de la o margine necunoscută a curcubeului infinit, pulsând armonios împreună cu celelalte. Aici, fericirea de acolo e suferinţă, pentru că totul se contrazice.
Dar visez la ziua când aceste două universe se vor uni. Cum vom zbura noi printre ceruri, unde de fericire, căutându-ne unul pe altul şi găsindu-ne şi unindu-ne în nenumărate rânduri, într-o bucurie de nedescris. Şi vom inventa prea des, prea multe culori noi, ele vor izvorî din noi. Şi viaţa va fi o întrebare ale cărei multe răspunsuri nu ne vor plictisi niciodată.
Vreau să vin la tine din cer şi să te iau cu mine acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu