-Eu nu te iubesc-esc... nu te... esc-esc...
Aud ecoul vocii ei, a celei care nu se mai poate să existe, pe holurile gri, luminate orb, imposibil. Totul e ciment şi nu ştiu dacă mă îndrept undeva sau pur şi simplu merg în cerc. Vreau să găsesc o uşă, şi sper din suflet să nu o găsesc. Aş fi nevoită să o deschid, şi cine ştie ce se află dincolo...
-...nu te iubesc-esc... nu-u te iu... esc...
-Ba te iubesc, îi răspund eu fără sens ecoului, doar ca să se oprească. Dar valurile vocii hipnotizante plutesc în continuare pe coridoare...
Dacă nu o uşă, măcar pe ea s-o găsesc, să ofere un sens căutării acesteia, să-mi spună pe cine nu iubeşte şi să-mi povesteasca despre acea persoană. Să o cunosc. Să nu fiu singură în plimbarea mea fără sens.
Brusc, mă trezesc că nu mai caut uşa, ci o caut pe ea. Ecourile sunt atât de amăgitoare încât, după fiecare cotitură, am impresia că o s-o găsesc pe ea. Dar nu este decât o iluzie auditivă. Caut cu şi mai mare frenezie. Dacă am trecut în clipele astea pe lângă o uşă, n-am observat-o. Trebuie s-o găsesc! Dacă nu o găsesc, o să înnebunesc.
-...nu te iubesc... esc... nu te-e... găsesc-esc... Eu nu mai găsesc... nu te mai iubesc... nu mai-ai... găsesc... esc-esc... iubesc... nu-u... Eu nu te-e iube-esc... nu... înne-buneesc... te iubesc... nu-u maai găsesc... nu te iu...nnebunesc-esc... esc.....
nu trebuie sa il iubesti. iubirea e usoara, trece chiar daca lasa rana aia blestemata in piept. e ceva mai mult. mai rau, mai grav, cum nu multi o simt. da, chiar daca obsesia este un sentiment mai mult negativ decat cel mai mic strop din pozitiv, este cea care te indreapta spre perfectiune, spre rost chiar daca nu realizezi.
RăspundețiȘtergere