Adio!
Îmi scriu ultimele cuvinte în acest caiet atât de drag care a fost dovada vieţii mele scurte, a sufletelor ce pe rând au populat trupul acesta nemuritor, care a profitat de fiecare în parte pentru a deveni mai puternic, pentru a face să sufere şi mai tare următorul suflet ce va fi ales să intre în el.
Nu mă mai doare aşa de tare. Aştept să ard şi să ies ca fumul prin cotloanele trupului, în timp ce aburul unui suflet-embrion se va agăţa de trup. Dar ştiu că acel suflet va fi mai optimist. Va suferi, asta e inevitabil, dar va trece mai uşor peste suferinţă. Şi, poate, datorită acestei naturi a lui, va rămâne pentru totdeauna în acest trup tiranic, răpunându-l prin moarte după o viaţă de fericiri cu care-l va batjocori.
Ştiu că va fi un suflet optimist deoarece este trimis de un înger cu aripile topite ca zăpada de primăvară în el însuşi. Datorită lui şi a sufletului promis de el, chiar şi eu mă simt mai optimistă.
Însă durerea mă doboară. Scânteile ce au pus stăpânire pe mine nu vor să mă ardă repede, ci mă torturează lent. Ai zice că însuşi trupul mi-a plănuit moartea aceasta chinuitoare.
Dar mâine voi scăpa.
Până atunci, adio!
Sufletul a murit luni dimineaţa. Dar înlocuitorul nu a fost cel promis. Lupta continuă, mai dură ca niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu