Aş vrea să-ţi las amintire o foaie albă, liniată, parfumată. S-o citeşti cu nasul. Să o laşi să-ţi pătrundă în piept cu mireasma ei, dacă eu nu pot. Plămâni sau inimă, tot aia.
La un moment dat, vei trece pe lângă mine ca o furtună şi plămânii îţi vor lua foc; ţi se va urca în nas ca o explozie. Eu m-am parfumat cu o hârtie albă, liniată, geamănă, din acelaşi caiet al viselor din care n-am putut rupe gândurile mele ca să ţi le dau, ci doar o foaie albă, care spune mai multe decât cuvintele.
Îţi vor arde plămânii, şi tu vei crede că este inima; plămâni sau inimă, tot aia. Te vei întoarce, mă vei privi, şi vei crede că mă iubeşti. Îmi vei lua mâna şi-ţi vei îngropa faţa în gâtul meu.
Vom petrece seri înmiresmate în parc, pe iarbă, iar tu vei scrie capitolul tău pe mine, pe sufletul meu. Voi fi foaia ta albă, liniată, parfumată. Vei cânta cu pixul pe suprafaţa mea netedă, amăgitoare, îmbătătoare. Dacă ai scrie cu creionul, cândva în viitor şi în stele s-ar şterge, dar tu scrii cu pixul.
Autorul aruncă ciornele greşite. El uită caietul în care s-a exprimat greşit, dar caietul nu-l uită. Caligrafia rămâne impregnată acolo pe veci.
Mă vei lăsa şi tu; voi fi o amintire uşor de înlocuit, ciorna înainte de original. Iar parfumul serilor noastre mi se va impregna pe veci în inimă.
Plămâni sau inimă, tot aia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu