zilele albe şi curate de primăvară, alternând cu nopţile cu clar de lună, rotindu-se ameţitor ca băieţii şi fetele într-o horă. eu sunt undeva în mijloc, învârtindu-mă cu capul dat pe spate, privindu-mi pleoapele închise de un roşu vibrant care se pătează cu alte culori când îmi schimb poziţia faţă de soare. tobele tribale bătând un ritm halucinant, fluierul cântând triluri şamanice, sunetul rochiilor albe târându-se pe pământ, izbind blând picioarele dansatorilor. sunetul rochiei mele fluturând în vânt pe măsură ce mă învârt din ce în ce mai repede, abia atingând pământul cu vârful degetelor, luându-mi zborul. mă las pe spate uşor, uşor, mă înalţ rotindu-mă. vârfurile degetelor îmi ating călcâiele. pieptul mi-e pătruns de esenţa boltei cereşti, îngân cuvinte de neînţeles în care se ascunde rostul universului. devin transparentă şi strălucesc în soare. flăcăii şi fecioarele dansează înnebuniţi în jurul meu. într-un final mă transform într-un phoenix de lumină albă şi îmi iau zborul lăsând cenuşă în urma mea. petrecăreţii rup rândurile epuizaţi şi se răcoresc cu nişte bere... uitând de tot ce s-a petrecut, uitând de mine, uitând chiar că am existat.
plutind spre neant pentru cristalizarea sătenilor, pentru mântuirea lor, lipsind, eu - cea aleasă de oracol - nu-i lipsesc nimănui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu