o bucata de guma de mult mestecata si aruncata si intarita si murdarita si lipsita chiar si de puterea de a ma mai tine lipita. si totusi ma imping in ea, ca sa ma tina lipita cu spatele de peretele asta de care as vrea sa fug. mainile imi sunt indreptate in fata, spre raza de soare ce se coboara lin peste asfalt, care alterneaza cu raza de luna. as pleca prea repede daca mi-ar atinge degetele si m-ar dezgheta, sa ma pot dezlipi de tot. dar sunt intr-un intrand, o strada moarta si ingusta, intre doua blocuri prea apropiate unul de altul pentru a lasa razele sa se apropie mai mult. poate ar trebui sa astept inca un anotimp. sau pur si simplu un om sa ma ajute, si nu ceva cosmic...
o, cat de repede m-as putea desprinde, nici nu se poate banui. dar aleg sa stau aici, raza mangaie doar asfaltul ce nu se poate topi niciodata. insa eu as lua foc.
e oricum prea devreme si prea tarziu pentru orice. sau poate timpul potrivit pentru un blocaj permanent. daramati tot orasul si lasati-mi campia insorita, plina de papadii, sa zburd...
imi pare rau ca traiesc dupa astfel de reguli si pare ca oblig universul sa se schimbe.
nu o sa mai implor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu