sufletul inflorea sub dovada posibilitatii. fruntea imi era plina de artificii iar in mine pulsa fericirea.
m-am scufundat si am inotat. de fapt ma inecam. de fapt... nu sunt sigura. si am norocul acesta de a avea momente inalte, oricat de indepartata de mine ar fi multumitoarea normalitate. pentru ca eu traiesc zilnic hranindu-ma din energia vitala ce se scurge in mine din euforia ce imi electriza sinapsele rosii si insuportabil de stralucitoare. oazele acelea rare din desertul pe care nu stiu de ce il cutreier. insa nu pot ramane acolo odata ce ajung, imi aluneca de sub picioarele ce nu merita sa le calce pamantul fertil prea mult timp, indemnandu-le sa plece iar inainte, in cautarea altora...

as vrea sa pot canta acea senzatie. insa nu simt ca merit. corzile mele vocale nu sunt pentru asta, nimeni nu ar vrea sa auda...