nu conteaza

gandurile nu sunt organizate in cuvinte. de aceea mi-e greu acum sa scriu. era o perioada, demult, cand cuvintele nu aveau nevoie sa fie impinse de la spate si curgeau libere. erau clare si neclare. dar... nu mai pot! poate storc eu prea mult. si in tot ce scriu acelasi mesaj ar vrea sa se impregneze. si s-a plictisit sa tot fie apelat, iar apoi sa stea in spatele unui geam opac, vazandu-i-se numai culorile...
dar culorile sunt frumoase, nu? mai ales daca iau nastere dintr-o lume monocromatica. acolo n-au nicio valoare, ele trebuie sa iasa ca sa capete calitatea lor inexplicabila. dar oare culorile au rost?
sunt obsedata de materialitate si imaterialitate. poate n-ar trebui. tocmai, ce e mai frumos in lumea asta este imaterial. chiar si aici, unde aparentul si materialul ne inconjoara de peste tot, punand stapanire pe noi si controlandu-ne, independenta de ele nepermitand viata.
insa materialul nu poate fi trist.

de aceea, ceea ce simte un om a fost facut special ca sa nu poata fi descris in cuvinte. sa nu se poata materializa. dar simt ca totul e captiv. neintelegerea ma scoate din minti. vreau sa stiu nestiutul, vreau sa (imi) explic inexplicabilul.
.

in locul in care este scris ca va exista ceva trebuie sa construiesti.