cumva, simt ca simte ca nu mai am incredere in ea. ca mi-e teama ca din nou o sa paraseasca o parte din mine in carul mare, care se va rasturna in fiecare seara, ca de obicei, coplesindu-ma, facandu-ma sa ma simt prea vie.
de aceea vara asta poarta cu ea, in cutia ei plina de speranta si tristete, o parte mult mai mica din sufletul meu. o parte care m-ar soca mult mai putin daca ar cadea deodata din cer, aruncata in graba de fugitiva speriata de frig.
a, vara asta am descoperit latura ei umana. mi-a devenit mai putin folositoare, insa mult mai draga.
uneori mi-e asa dor de orion...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu