sau gravitatie? vesnica gravitatie?...
e grav ca lumea se ineaca si nimic nu o poate salva. sa zicem ca s-ar lasa ajutata de un alt univers... dar nu s-ar putea salva: panicata, s-ar sprinjini de el, de capul lui, cufundandu-l in fluidul rece, rece ca o binecuvantare, ca o portita de scapare, o scurtatura spre rai... ucigandu-l si pe el. pacat doar ca e irespirabil pe aici, iar sufletul iti moare nu mult dupa ce corpul se abandoneaza paraliziei...
e grav ca in lumea asta aveam incredere. e grav ca e si ea terifiata, si nu ma poate ajuta, in egoismul ei de lume muribunda. n-avem cum sa ne ajutam fara sa ne sabotam. e grav ca nu are cine sa fie puternic.
dar undele sub razele perfecte ale lunii, atunci cand te relaxezi si realizezi ca astfel plutesti, sunt atat de pasnice... ai ramas singura. singura sa admiri cea mai frumoasa si tacuta clipa a vietii tale. clipa argintie in care suferinta nu se mai reflecta ca un monstru, pentru ca suferinta a nascut-o. clipa monstruoasa de pace...
cand te abandonezi si te lasi rapusa... e mult mai usor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu