( or fled? )
mi-e dor.
acum stiu ce greseala am repetat, ca m-am agatat, ca am sperat, ca pentru cateva fractiuni chiar am uitat.
absorbita de viata in care nu pot intra decat prin spetirea propriului sange, a propriei spinari. as fi vrut sa fac parte din lumea lor, chiar si ca vizitator... de ce imi spui acum ca n-are rost? nu vei banui niciodata ca destinul exista, ca viitorul ne asteapta cu coarnele indreptate spre pieptul nostru si alte locuri care nu exista, vorba lor, decat daca iti spun eu. de ce nu poti intelege ca eu caut fara incetare, ca sa nu-mi lipseasca, sa simt ca am motive?
am trait tot ce am sperat. mi-am luat adio de la mare, implorand-o sa-mi dea puterea sa ma desprind si de aceasta data, iar ea m-a ascultat cat putea s-o faca... eu nu sunt aleasa de acel oracol, n-am putut-o simti decat relativ... si totusi marea m-a iubit si pe mine.
da, simt ca pot sa-i dau drumul, pentru ca mereu am stiut ca aici celalalt spirit al apelor ma va salva oricand, oricat de oscilanta ar fi intelegerea lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu