what are we now but voices
who promise each other
a life neither one can deliver
not for lack of wanting
but wanting can’t make it so.
we hang from a vine
at the cliff’s edge.
there are tigers above
and below. let us love
one another and let go.

reassure

reassure me that i'm not some shit you throw on the pavement. tell me that i'm a diamond, and i'll fall +10% happier. even though i might know it's a fucking lie.

ploua

ploua pe atunci, nu mai stiu daca cu fulgere si cu tunete. ploua si acum, in sfarsit a venit vremea aceea.
azi m-am uitat intr-o parte, spre apus, spre norii portocalii si caini care se jucau. in partea opusa era luna, luminata de soarele ingreunat, impreuna cu o panza de corbi care flutura parca in vant.

nu mai stiu cine sunt, m-am pierdut de tot, nu mai stiu nimic. nu am cerut nimic, si daca as cere, ar fi ceva prea mic. nu e ca si cand as cere sa mi se aduca luna la picioare, nu. as cere o mana in alta mana, pe mal de fantana. si asta e prea mult. desi intr-o mana nici nu trebuie sa pui suflet... decat inchipuiri. si ar fi destul. ar fi sigur. ar alina durerea.
dar acum prea putin e prea mult...

ah, m-a speriat un tunet. asa n-a mai fulgerat si nici tunat de prea mult. mi-am dorit asta. oare e bine ca mi-am dorit-o? acum mi-e teama in singuratatea noptii...

i miss everything

.

I have to remind myself that some birds aren’t meant to be caged. Their feathers are just too bright.

epica? nu pot.

de fapt nici nu stiu ce am putut pana acum.

i crossed all the lines and i broke all the rules...

and it did me no good. in the end, it doesn't even matter.

"EMPTY WORDS.

They don't resonate in

YOUR HEART.

You're hollow as a

DEAD TREE.

I knock on it and I hear

SILENT ECHOES.

Nobody has no heart.

I'm the heart bared by bones and flesh,

standing in the rough wind."

that's what i wrote then.

=>

you left me talentless and bare. and hollow as a dead tree.

the greatness

it's just me, alone, in this stupid place, no company at all... it's just me, trying to save what's at the surface. it's just this (this is a lie. there's another place too). but it's barren. here and there. because everything is barren and worthless and nothing. because there are no more words.
words used to flow freely, no need for encouragement. it's great, now, that i've lost all inspiration! just because i'm left with my own thoughts, alone in this grey world with no living thing, well fuck it! it's just great, how i can't seem to find anything of worth anymore. not reasons, there are reasons. but... anything worth fighting for. anything that would compensate the emptiness (that's bullshit, there wouldn't be emptiness if i had anything).
it's hard not to write, although there's nothing i could say. i think i'll just have to bathe in the greatness for a while...

"come in out of the rain"

but what if the rain, the thunder and the lightning are inside??

I'm sorry, I don't wanna leave...

Locul ăsta e un loc prea preţios ca să-l părăsesc. Prea multe amintiri, prea multă mândrie fără sens. Fericire, speranţă, decădere. Nonsensuri amare, ceva ce nimeni n-are chef să citească, because it's a waste of time. Dar n-are rost să-l părăsesc, nu-mi face în niciun caz bine.

Şi a venit şi toamna... Frunzele cad... şi alte clişee pe care toată lumea le scrie acum. Pentru mine e o eră nouă. Umplută de vechi, dar ambalajul e nou. Într-un fel reciclat, însă n-am ajuns chiar la perioada aceea ciudată. Mă întreb cum o să mă simt. Mai ciudat decât acum, cuprinsă de frig şi vânt şi miresmele trecutului? Să mă agăţ de octombrie sau să nu mă pregătesc în niciun fel? Oare ce o să se mai întâmple şi anul ăsta?...
Vara m-a părăsit pe neaşteptate, începutul m-a izbit şi a scos ceva din adâncuri, plănuind probabil să îl scuipe odată, de tot, din oceanul ăsta zbuciumat.

this is for me. maybe it'll wake me up.

"Come in out of the rain", thou sayest, but thou never step'st aside..
And I am trapped, I'm trapped
A distance there is...

My heart is of frailty, my pale skin is hued damask.
When thou thy tears hast hidden, "Come back!", thou sayest -
There I soon am to be - but how am I to run, when my bones, my heart
Thou hast me bereft!

After all these years thou left'st me down in the emotional depths
The sombre soaked velvet-drape is hung upon me,
Turning my feelings away from our so ignorant world
All the beautiful moments shared, deliberately pushed aside...

A distance there is...

of course

si bineinteles ca, din nou, mintea nu tine cu mine.

si bineinteles ca, din nou, cuvintele nu conteaza si n-ar trebui sa existe.

mi-e greu.

cruelty

there is no feeling, but mine. and i'm so sick of being stabbed...

vise

visez, visez incontinuu, dement, colorat in toate senzatiile omenesti posibile. fara sens si fara discriminari, visez prostii, realitati si minciuni, sperante si frica de a nu fi cumva fata de toata lumea ceea ce cred ca sunt doar pentru cine (nu) trebuie. indragostita de posibilitati. urandu-le in acelasi timp. visez ca o proasta, expectorez basme ca un copilas cu o imaginatie putin cam bolnava, dar roz. prea roz. iar eu urasc rozul.

da. pe cine pacalesc cu cuvintele astea siropoase? cand toata durerea ce o simt nu are explicatii? ea nu se explica, ea actioneaza. ea nu viseaza, doar infige. iar mintea se gandeste, analizeaza cauza, apoi se apuca sa viseze. dement, colorat in toate senzatiile omenesti posibile... toate sunt halucinatii. tot ce exista este fizicul, si chinul lui.

am un creier prea bland, ametitor de static.

nu se mai stie

noi nu mai stim... cum era atunci la inceput, atat de pur si de alb, incat ma orbea si nu vedeam niciun pericol. nici nu era, dar parca l-am creat eu din neant, cu mana mea innegrita de pustnic suferind si rau.
mai stii?... cand ne uitam la apa tasnind, inainte sa ne confundam cu multimea. alea erau momentele noastre, cand tu iti varsai furia si neimplinirea in ape, iar mie imi parea rau ca n-aveam cum sa te ajut. mai tarziu aveam sa descopar ca ajunsesem sa cred ca am cum.
acum, oare eu imi mai amintesc zilele de toamna? de ce par acum atat de nefamiliare, atat de reci, atat de ingrozitor de plangatoare, ca salciile ale caror frunze sunt luate de vant?... o noapte nedormita, cu zgomote fantomatice, dar acum le ignor, m-am obisnuit. o noapte nedormita, citind brocart de toamna, povestea scrisorilor dintre doi oameni care se iubesc prea mult, dar nu vor mai fi niciodata impreuna... acum stiu, eu sunt si aki si yasuaki, eu sunt ambii oameni, si iubirea mea e dubla, tu erai doar in sufletul meu unul dintre ei.

dar tu nu mai stii... chiar deloc nu-ti mai amintesti? imensitatea iubirii mele, care te inconjura de peste tot, neputand sa te atinga vreodata... si totusi emana o caldura care te inrosea si te facea sa transpiri fericire. poate de aceea nu esti fericit, caci eu ti-am absorbit toata fericirea aceea, a devenit izvorul meu neintrerupt, pe cand tu erai impermeabil la fericirea mea...
nu mai stiu nimic... nu mai recunosc nimic. m-am trezit intr-o lume diferita, la realitatea rece, rece ca piatra inghetata iarna... dar inca ador fulgii aia cruzi, pentru ca ei cad dintr-un cer care odata, pentru putin timp, mi-a zambit.

taurus tamed

[singurul lucru constant pe ziua de azi a fost emilie autumn. si decizia pe care am luat-o. indiferent de paleta de sentimente care a trecut prin ea ca apa printre pietre. nu, de data asta chiar sunt taur.]

am fost imblanzita la loc.
there is no future. there is no past. i live no moments as my last.
nu voi fi materiala niciodata. doar un suflet inferior plutind prin lume si fara sa poate schimba nimic, vreodata, oricand...

5 a.m.

ador diminetile. sunt racoroase, tacute, uneori inundate de un val de lumina argintie de luna. cand cerul se deschide incet-incet la culoare, trecand prin niste faze superbe pana sa se instaleze culoarea aceea zgomotoasa si ascutita de zi. culorile zorilor se potrivesc atat de bine cu melodiile acelea care imi dau fiori... pe fundalul lor, vad si simt fericirea.

in zori de zi nu pot fi decat calma. zorii au fost primele mele ore din viata, zorii sunt ai mei. as vrea sa ma lansez intr-un zbor infinit spre cerul lor, iar ei sa ramana pe veci asa, tacuti si racorosi. nimeni sa nu se trezeasca, iar mie sa-mi sopteasca ingerii la ureche.

no day but today

trapped

mi-e dor de lipsa aia de griji. mi-e dor sa ma simt ca acasa. mi-e dor sa nu vreau nimic in plus. mi-e dor de perfectiunea aia ingereasca! mi-e dor de siguranta. mi-e dor de finalitate. mi-e dor de puritate. mi-e dor de apele limpezi si mici. acum sunt tulburi si adanci ca groapa marianelor, si misuna numai jivine mutante prin ele, bucati desprinse dintr-o pereche in plus de camere ale inimii. un atriu si un ventricol care n-ar fi trebuit sa existe.
o, doamne, cat as vrea sa fie altfel! dar nu se mai poate. opusul destinului e si el destin, cu greu i te poti impotrivi. iar ranile adanci nu se vor vindeca niciodata. oare sa ma dau batuta inseamna sa pierd jocul vietii? oare pentru egoismul asta sadic merita sa mutilez chiar mai mult de un suflet?
pierd orice as face. macar de-as adauga fericire la fatalitatea asta.

i'm CRAVING for release.