muschii sunt turnati in marmura, n-ai ce sa faci pentru ca daca incerci sa te misti se sparg si unde/cum naibii sa te duci sa te repare? sa te lipeasca? sa te lege...? sau sa te refaca.
nu ai cum, mai bine stai naibii cum te-a sculptat nebunul ala, stia el ce stia ca ochii nu trebuie sa se vada ca sa nu isi dea seama ca irisii nu sunt acolo, ci poate undeva in mintea aluia, pentru ca regulile sculpturii nu i-au permis sa ii cresteze. de ce oare or fi convenit asa? poate pentru ca statuile sa nu vada? sunt oare ele reprezentarile stilizate ale unor sculptori care si-au vazut condamnarea, negarea existentei unei motivatii launtrice fara de care actul creatiei devine nul?
stai asa, mai, capodoperele miscatoare sunt la moda in ziua de azi. arta galagioasa. veselia stridenta. parca inainte oprirea momentului avea o valoare. noul si inovativul nu trebuie vreodata cunoscut de piatra asta veche si crapata.
ea ia viata doar cand dansul cel nou se impleteste cu ea. si nici macar, caci nu e unica. la suprafata marmura, in interior miez de paine. care se topeste si indulceste (chircindu-se in densitatea superba) cand lichidele diferitelor sentimente il patrund, incapabile sa sape prin materia dura si severa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu