intoarce lumea pe dos

contorsionism. stau asa ca sa vad totul invers. dar nu e o mare diferenta.
prefer imperceptibila claritate de dincolo de cer. as vrea sa-i vad maruntaiele scaparatoare, bucatile de cristal brut de forme incomprehensibile de pe catifeaua lui vibranta. asa ca intoarce-l pe dos, sa vad textura materialului nobil ce-l inveleste, lasand lumea noastra sa inspire o mult prea mica parte din undele cosmice de toate tipurile.
ce vedem e doar lumina. de aceea iluminarea este rostul vietii oamenilor. dar mai sunt o sumedenie de alte raze... nocive, se zice. nocive pentru ca suntem atat de materiali, iar materia este mult prea sensibila; undele paradisiace o erodeaza, o dizolva. dar daca ne-am transforma in insasi energia aceea de dincolo, insuportabil de luminoasa in mult mai multe sensuri decat cele cunoscute, am deveni stapanii universelor.
intr-adevar, imi aduc aminte prea bine cum era in universul acela paralel. culorile lui, protonii si electronii, anti-protonii si anti-electronii, precum si alte forme necunoscute de energie, toate imi curg inca prin vene si prin axoni, facand sinapse explozive. cum oare as putea uita? am devenit o unda pentru un timp scurt, pentru a-mi repopula apoi trupul sub forma unui infinit marit de o infinitate de ori, iar creierul meu de om, folosit in general la numai 10% din capacitatea lui, a suportat surplusul de informatie. informatie veche de miliarde de miliarde de ani, cand a evoluat probabil prima particula a carei structuri a contribuit la formarea sufletelor (separate) de acum.
cand intorci ceva pe dos, ii vezi originea. cusaturile unei broderii, tesuturile unui corp, atomii insufletiti ai universului. sufletul lui colectiv si etern, care se iubeste pe sine atat de mult, cel mai exagerat narcisist, si de aceea moare si reinvie.
intoarce lumea pe dos, iti zic.