acum aproape un an eram fixată pe ideea de a merge la iulia haşdeu. eram totally into this thought. îmi contraziceam mama şi mă aliam cu tata, care îmi lua apărarea şi mă susţinea în ideea mea, pe atunci strălucită. meditatoarea mea de ingliş, Sabău [pe care o simpatizam şi încă o simpatizez, deşi nu mai fac meditaţii de mult], mă susţinea în ideea mea şi îmi promitea că o să vorbească cu mama să o convingă de corectitudinea alegerii mele.
pe atunci, ea îmi spunea despre coşbuc că are o reputaţie proastă, că [scuzaţi cacofonia] copchiii se droghează prin băi şi fumează în liceu. din cauza asta, mi se făcea rău numai când auzeam numele liceului. nici nu vroiam să aud că "Beth, este liceu bilingv şi are nu-ştiu-câţi profi de ingliş, bla bla..". puţin îmi păsa. nu vroiam să ajung la un liceu de golani [prea eram mică şi inocentă pe atunci..cu tot respectul meu pentru sadism şi chestii..nu suportam tiutiunul].
then, a început the spiru era. recunosc că, parţial, a avut şi mama un rol în renunţarea mea la haşdeu. nici nu mai ştiu ce m-a făcut să mă răzgândesc în aşa hal încât într-o zi eram fană haşdeu, a doua, fană spiru. mi se părea mega să învăţ pe undeva lângă universitate, fantazam about turele de shopping de după ore, pe la unirii, şi nu aveam pic de idee ce înseamnă viaţa de liceu anyway, aşa că mă gândeam că avem timp şi de asta. până când am aflat [in fact, am auzit doar nişte zvonuri şi bârfe] că nu se fac ore cum trebuie şi că copilaşii fumează [să fim serioşi, peste tot se fumează...]. aşa că am renunţat şi la spiru, mai cu greu, aşa. pentru că geo coşbuc era, pe vremea aia, un coşmar pentru mine.
know what? exact cu o zi înainte de completarea fişelor cu licee m-am hotărât să pun coşbucul pe primul loc. nu-mi venea nici mie să cred că am decis asta. poate atunci m-am trezit un pic din lumea perfectă în care credeam că mă aflu. am intrat pe forumuri, şi de acolo am aflat că bârfa aia cum că se droghează şi fumează prin clase era un fake, răspândit de copchii, ca să nu se trezească cu prea mulţi fraieri pe cap.
anyhow, când am aflat că am intrat în coşbuc, am sărit în sus de fericire [aproape la propriu]. îmi schimbasem părerea radical. mă consideram cea mai norocoasă şi coşbucul mi se părea un vis. mă simţeam ca alice în ţara minunilor. nu vedeam cât de artificiale erau minunile ălea, şi cât de monocromatică ţara.
mi-a luat mai puţin de două luni să-mi dau seama de artificialitatea minunilor şi încă trei ca să văd cât de monocromatic e totul. liceul ăsta e ca oriare altul. ba mai rău, pentru că toţi se cred deştepţi. treziţi-vă: am intrat într-un liceu normal, cu oameni cât se poate de normali, niciun geniu, nimic. şi aici sunt piţipoance, ca peste tot, şi aici mizerii de oameni, şi aici cocalari, şi aici note mici, şi aici persoane triste. şi btw.. am aflat că unele dintre zvonuri sunt adevărate.
când am fost la petrecerea anuală Song, pe 15 decembrie, am întâlnit o veche cunoştinţă pe care o cunosc de la 3-4 ani, pe care n-am mai văzut-o de 3 ani. e vorba de un băiat de vârsta mea care a intrat la haşdeu. el zice că este greu, că profii solicită mult. de-ar şti cum e la noi.. am aflat că ar fi vrut să se ducă la coşbuc. ce coincidenţă, mi-am zis. şi eu aş fi vrut la haşdeu. acum vreau iar.
ca să vezi... câte păreri am avut. şi cât de uşor s-au schimbat... şi au revenit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu